Cum ajutăm bebelușul de 3 luni să atingă reperele de dezvoltare?

Articol realizat de redacția Creative Art Copywriting cu informații din surse deschise. Acest articol nu a fost revizuit de un specialist. 

Deja, după împlinirea vârstei de 3 luni, nici nu mai putem să-i spunem bebelușului nou-născut. Este un mic aventurier, pornit în explorarea lumii care îl înconjoară. Bebelușul zâmbește, inițiază sau menține contactul vizual și ajunge la acele obiecte care îl interesează. Mai mult decât atât, bebelușul deja s-a obișnuit cu primele jucării pentru nou-născuți, și anume zornăitoarele și telefoanele mobile. Copiii de 3 luni sunt pregătiți pentru noi provocări și pentru noi moduri de a se juca. Pot să aleagă cu ce anume să se joace și își pot pune în practică abilitățile deja dobândite.

Cum ajutăm bebelușul de 3 luni să atingă reperele de dezvoltare

Iată câteva jucării și materiale educaționale care îi vor ajuta pe bebeluși și pe ai lor părinți să se bucure de această etapă distractivă:

Jucării zgomotoase. Bebelușul de 3 luni este pregătit pentru zgomote mai puternice decât cele produse de zornăitoare. Jucăriile zgomotoase pentru copiii de 3 luni sunt mai grele, au diferite forme și unele pot fi prevăzute chiar și cu câteva părți diferite. Vor provoca capacitatea de înțelegere a bebelușului în noi moduri. Lemnul continuă să fie cel mai bun material din care sunt fabricate jucăriile zgomotoase, deoarece oferă mai multe informații pe care micuțul le poate explora și integra. Deoarece jucăriile sunt fabricate din lemn, zgomotul va avea intensități diferite în funcție de dimensiune. De asemenea, jucăriile își vor schimba temperatura dacă sunt ținute în mâini. Bebelușului îi va plăcea să țină în mâinile sale jucării din lemn zgomotoase, după care să le ducă în gură. Gura sa este plină de terminații nervoase, iar aceasta este partea corpului pe care au folosit-o foarte mult pentru a se hrăni, așa că îl va ajuta să obțină mai multe informații despre tot ceea ce îl înconjoară. La această vârstă, bebelușul începe să dețină controlul asupra brațelor și mânuțelor sale, ceea ce înseamnă că poate ajunge la jucăria pe care și-o dorește și mai înseamnă că poate să facă alegeri. Puteți pune două sau trei jucării zgomotoase într-un coș și să vă lăsați copilul să aleagă cu ce jucărie își dorește să se joace. Apoi, puteți roti jucăriile zgomotoase pe măsură ce bebelușul își pierde interesul. Totuși, aveți grijă să mențineți tot timpul un număr limitat de jucării, pentru a-i permite micuțului să experimenteze ce înseamnă să aleagă dintre câteva obiecte, dar fără să se simtă copleșit.

Cărți pentru bebelușii de 3 luni. Chiar dacă micuții nu înțeleg încă sensul cuvintelor, fiecare sunet pe care îl aud îi pregătește pentru momentul în care vor înțelege limbajul și vor vorbi. Bebelușul are parte de foarte multe beneficii dacă îi veți citi. În primul rând, este un lucru știut că micuții își doresc atenție, iar atenția pe care o primesc în timp ce le citiți este una pozitivă, constructivă. Ori de câte ori părinții își fac timp pentru a petrece câteva momente cu bebelușul lor făcând ceva împreună, cum ar fi să citească o poveste sau să se uite la ilustratele dintr-o carte pentru copilași, se întărește conexiunea părinte-copil. În al doilea rând, prin încorporarea lecturii în rutina lor zilnică încă de la o vârstă așa de fragedă, îi arătați că prețuiți lectura și cartea. Chiar dacă nu au o amintire conștientă a acestor perioade, importanța cuvântului scris va rămâne întipărită în psihicul lor. În cele din urmă, nu știți cu exactitate momentul în care bebelușul va începe să dea sens cuvintelor din jurul său. Oferindu-i o experiență repetată, cu un limbaj frumos din cărți pentru copii bine scrise, îl expuneți la cel mai bun tip de vocabular, la structura propoziției și la ritmurile limbajului. Când va începe să vorbească, va avea deja în subconștient experiența lecturii.

Share on facebook
Share on twitter
Share on email
Share on facebook
Distribuie 0

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *