Sfaturi de care să ții cont pentru ca bebelușul tău să aibă o piele sănătoasă

Pielea delicată a bebelușului necesită îngrijire atentă și multă blândețe. Contează, desigur, o rutină cât mai minuțioasă pentru ca micuțul să fie protejat împotriva afecțiunilor, dar la fel de mult contează și calitatea produselor pe care le folosiți.

Baia bebelușului

Bebelușii trebuie să fie spălați de două-trei ori pe săptămână cu apă caldă, nicidecum fierbinte. Mai întâi trebuie să vă asigurați că în încăpere este cald, apoi umpleți o cădiță cu puțină apă caldă. Pentru ca bebelușului să nu îi fie frig în timpul băiței, turnați regulat pe umerii săi apă caldă. Înmuiați un prosop în apa cu săpun și spălați cu blândețe scapul bebelușului cu șampon special, iar pentru a-i curăța fața, umeziți o dischetă de bumbac și ștergeți ușor pielea. Cu mișcări blânde, spălați pielea micuțului, insistând la subraț, în zona genitală și între degetele de la picioare. Atunci când doriți să scoateți bebelușul din cădiță, cu o mână îi susțineți gâtul, iar cu cealaltă îi țineți fundulețul. Folosiți un prosop cu glugă pentru a șterge bebelușul de apă și aplicați imediat loțiune de corp pentru a menține umezeala în piele, prevenind astfel uscarea ei.

Schimbarea scutecelor

Schimbarea scutecelor nu este chiar o sarcină plăcută, dar trebuie îndeplinită cu multă atenție. În mod ideal, indiferent de pielea copilului, scutecul trebuie schimbat cât mai frecvent. Mai ales după scaun, scutecul trebuie schimbat foarte rapid. De fiecare dată, ștergeți ușor, dar temeinic, folosind șervețele sau o dischetă de bumbac umezită, având grijă să îndepărtați complet crema de scutec. Așteptați câteva momente pentru ca pielea fundulețului să se usuce la aer, astfel încât umezeala să nu conducă la o erupție cutanată iritantă.

Alegeți doar produse sigure și calitative pentru igiena bebelușului

Este recomandat să utilizați produse de îngrijire a pielii speciale pentru copii, cum ar fi șampoane, loțiuni, geluri, creme și alifii fără parfum, coloranți, parabeni sau alte substanțe chimice. Orice produs ați folosi, aveți grijă la reacția bebelușului, care poate indica eventuale alergii. Este important ca pielea copilului să fie în permanență hidratată, așa că trebuie să aveți la îndemână o loțiune de corp blândă și eficientă. Contrar opiniei populare, pudrele nu sunt deloc obligatorii dacă acordați timp pielii fundulețului să se usuce la aer. Dacă doriți totuși să utilizați o pudră, presați ușor o cantitate mică pe fundul bebelușului și nu scuturați nicidecum recipientul în preajma micuțului.

Aveți grijă la vreme

În timpul lunilor calde din an, trebuie să protejați pielea delicată a copiilor, folosind obligatoriu  o cremă de protecție solară. O mare atenție trebuie acordată și hainelor, tocmai pentru că cei mici sunt foarte predispuși la erupții cutanate. Este bine să îmbrăcați bebelușii în haine cât mai lejere și să folosiți o pălărie sau o căciuliță subțire. Pe de altă parte, aerul uscat din timpul iernii poate afecta pielea bebelușului. În această perioadă, aveți grijă ca pielea să fie mereu hidratată, nu exagerați cu băile și nu utilizați niciodată apă fierbinte pentru spălarea copilului. La fel de important este și ca bebelușul să bea cât mai multe lichide pentru a fi hidratat în timpul acestor luni reci și uscate.

În cele din urmă, fiecare mămică poate să adapteze fiecare metodă de îngrijire în parte în funcție de necesitățile copilului, astfel încât acesta să beneficieze de o piele elastică, suplă, moale și sănătoasă. Oricum, supravegherea constantă a mamei este deosebit de importantă. Prin atenție sporită, veți observa ce anume îi place sau îi displace, ce îi priește, ce îi cauzează alergii și ce îl face să se simtă bine, așă că veți ști cum să acționați cel mai bine.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*