Piele sensibilă – află ce produse să folosești pentru bebelușul tău, încă de la naștere!

Încă de la naştere, bebeluşul tău face cunoştinţă cu lumea din jur prin contactul cu pielea. Aceasta mai are, apoi, un rol de protecţie al acestuia deoarece pielea previne pierderea excesivă de apă, proteine, minerale şi căldură şi pătrunderea microbilor şi bacteriilor. De aceea este important ca pielea bebelușului tău să fie una sănătoasă și bine îngriită, tocmai pentru a-şi îndeplini corect funcţia de barieră împotriva factorilor externi.

Ai observat că încă de la naștere, pielea puiului este moale, catifelată, fină, ceea ce o face însă și fragilă, delicată, vulnerabilă. De aceea, dumneavoastră trebuie să acordați o mare importanță produselor necesare îngrijirii pielii bebeluşului, și de aceea este esenţial să alegeţi cele mai sigure produse pentru el.

Dacă nu știți care produse sunt cele mai bune pentru bebelușul dumneavoastră, atunci vi le recomandăm pe cele de la Vivanatura. Specialiștii de aici au înțeles importanţa folosirii unor cosmetice cât mai naturale în cazul celor mici, tocmai de aceea au decis să vină în întâmpinarea dorințelor mămicilor, și au creat o gamă specială de produse dermatocosmetice dedicate bebeluşilor. Este vorba de gama Bebe Drag, în care mămicile se pot încrede 100%!

Potrivit echipei de la Vivanatura, ”alegerea produselor potrivite este primul pas pentru îngrijirea corectă a pielii bebeluşilor. Fiind mai subţire, pielea acestora este automat mai sensibilă, iar orice contact cu diverşi agenţi externi pot cauza de la iritaţii şi uscăciune, până la probleme mai serioase cum ar fi eczeme. În comparaţie cu cosmeticele obişnuite a căror scop principal este acela de a înfrumuseţa, dermatocosmeticele sunt folosite pentru a trata diverse probleme cu care pielea (mai ales cea sensibilă), se confruntă. Acestea sunt create în baza unor cercetări amănunţite în domeniu, şi testate înainte de lansarea pe piaţă. Produsele dermatocosmetice sunt cele mai indicate pentru pielea bebeluşilor deoarece sunt hipoalergenice, fără parfum sau ingrediente de origine animală, şi nu conţin coloranţi, conservanţi, parabeni sau alte substanţe asemănătoare în compoziţie”.

Noua gamă Bebe Drag reuneşte sub această denumire produse pentru îngrijirea bebelușului în alcătuira cărora intră ingrediente naturale şi de origine naturală într-o proporţie de 99% sau 100%. Acestea au la bază extracte din diverse plante şi uleiuri procesate la rece, iar în compoziţia lor nu se regăsesc substanţe chimice de tip SLS sau derivaţi petrochimici.

Pentru crearea dermatocosmeticelor Bebe Drag, specialiştii Vivanatura s-au inspirat din natură şi au ales cele mai bune ingrediente care, datorită proprietăţilor deosebite pe care le au, au grijă într-un mod delicat de pielea sensibilă a micuților. Aici se regăsesc și creme şi balsam pentru iritaţiile şi senzaţia de uscăciune cauzate de scutec, loţiuni de corp, şampon, gel de dus şi un produs 2 în 1, şampon şi gel de duş.

Produsele din gama Bebe Drag au fost create cu mai multe ingrediente naturale, alese tocmai pentru delicateţea şi tolerabilitatea lor perfectă, fiind fără parfum, fără coloranţi, fără alcool, fără parabeni; testate sub control pediatric şi dermatologic; adecvate pentru cele mai delicate tipuri de piele.

Unul dintre principiile după care se ghidează cei de la Vivanatura este ca produsele lor să fie în armonie cu omul și natura. La baza creării acestora stau principii precum calitatea, materie primă naturală, inovaţie prin cercetări inofensive. Și pentru că pielea sensibilă a bebelușului necesită o atenţie specială și sporită, gama de produse pentru copii este cu adevărat una ideală pentru aceștia.


MAMĂ DE PROFESIE PE FACEBOOK
Urmărește-ne zilnic pe Facebook

Ai ceva de adăugat?...

*